România despre care se vorbește, dar nu se ascultă.

"1990: La Alba Iulia a avut loc ședința solemnă a Parlamentului României consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie. Aceasta devine pentru prima dată Ziua Natională a României."

Ha-ha! Ce? Am văzut azi la televizor marea paradă organizată de Ziua Națională a României. Mai aveți tupeu să faceți așa ceva?

Și acum mi-e extrem de ciudă că nu mi-am amintit de mai înainte că se apropie 1 Decembrie să fac un film de scurt metraj de genul "La mulți ani!" care să atace anumite subiecte din unghiurile potrivite. Și aș avea destule subiecte pe care să le abordez fără discuții. Chiar, fără discuții... aș putea să nu scriu o literă în tot acel film și să las câteva imagini și eventual o melodie în fundal să vorbească.

După atâta timp de la comunism, în situația actuală zicem "La mulți ani România!" și mai zâmbim? Zâmbim de ce? Că doar nebunii zâmbesc fără motiv. Zâmbim că e o foamete incredibilă în țară și se preconizează că urmează vremuri și mai grele? Zâmbim că Traian Băsescu e un dobitoc care ar fi respins și de cel mai jegos abator? Zâmbim cui? Zâmbim?
Nu zâmbim Traiane că te-ai asigurat tu și toți precursorii tăi ce s-au perindat la conducerea țării în decursul anilor din diferite ramuri comuniste să ne furi zâmbetul, mândria și ce-a mai rămas din așa zisul patriotism. Nu zâmbim și nici nu trăim bine.

Până și tu ți-ai pierdut zâmbetul în campania asta, iți simți sfârșitul aproape? Noi așa trăim de 20 de ani, cu ziua de mâine și ochii la câteva monezi care nu ne ajung de o pâine.